Insula Odihnei

Cunosc o punte

care duce

doar către miracole.

 

Contingența dă iar mâna cu Dumnezeu.

Îl lasă să mă țină-n brațe.

 

Am o insulă frumoasă

Unde totu-i

Suficient.

Capul alb, scurs de melasă,

Iubitul meu păstor,

E singur.

 

Cum l-am găsit? Și chiar aici…

Doar eu să-l plâng,

să nu văd noaptea,

să nu știu febra-n care-a dat

Frâie

Și lanțuri –

Ziua-a șaptea…

          O paște azi a opta zi.

 

"Întinde fir mai gros, 

Din lână,

Necesitatea-i zbuciumată!

Eu îți promit:

Am să descos

Toate minciunile

Cu-o mână,

Tu strânge-o tare

Pe cealaltă."

 

Pentru etern, am luptat eu.

El s-a-nțepat în

devenire.

Fără durere, fără mort,

Plasa întinsă e sterilă,

Leagăn călduț iarba. Pe-anvilă

Mieii tot rabdă.

 

"Ți-ascut doar vocea, draga mea,

Te-ai pus prea grea,

și-n largul mării, 

               cum tai tu cerul, să-ntorci lumea?

Zbiară, în tine

Toți fractalii să se-nchidă

Când eu m-aleg

Împrăștiat."

 

Copac de plumb,

Eu l-am urcat;

O piatră udă printre crengi – 

Pe nou țesut 

M-am așezat, 

Piatra tot sus, eu caldă-n iarbă,

Aștept.

 

O liniște ce-mpinge toate…

Ultima lege-aduce moarte.

 

Sfântă-i știința-n sacrificiu!

 

O văd chiar eu.

Văd bine piatra;

O chem iar ea alunecă: 

 

"Dacă-mi sfarmi țeasta, 

Rupi pământul,

Întoarce lumea înapoi.

                      Croiește-i lui Totalitatea!

                      Mie ia-mi mamă,

                      Ia-mi copii,

                      Voi sta mireasă Fizicii.

                      Fă-l drac, 

                      de vrei,

                      pe dragul meu…

                                     Nu-i da să vadă-a opta zi."