Necropolis

M-am lăsat în genunchi în fața Cubului 

Și de acolo totul a devenit rizomatic.

 

Știam că sub pământ se-ntâmplă 

lucruri amețitoare.

Simțeam prin piele viermii:

se strâng când dau de soare.

Nu pentru că-l detestă, ci pentru că-i usucă;

Gust iar prin picături. O limbă, un gram de sare.

 

De-afară – doar beton și-asfalt.

Plăpânde, calde, găuri moi

pe dinăuntru.

Bem noroi.

Delirium tremens colcăie, tornadă

Ce rupe din pereți

Strigoi

Turbează tot, pahare mereu noi,

De-a gât afund

Sute de cioburi.

Fac toate parte din fațadă.

 

Clopot de sticlă

A învelit în cărți,

Foi vechi, și schele de metal poros,

Deasupra dale, carnea pulsează jos.

Un axis mundi

E limba în clopot –

Se clatină, lovește-armonios.

Muzica ei rar intră-n mine.

Cât arde, nu taie până-n os.

​

Muzica-i acră,

Țara sare

În geometria crucifixului întors.